11. Muffins de ciocolată

Ciocolata. Ciocolata deja este un desert bun de savurat cu ceai sau cafea. Dar și mai gustos este un desert din ciocolată. Pe 21 mai 2017 am participat la Festivalul Mai Dulce 2017. A fost o provocare adevărată. Dar ne-am descurcat, și am plecat acasă cu sentimentul de satisfacție și mândrie personală. Mi-a luat câteva zile alegerea deserturilor pe care să le pregătesc și propun la acest Festival. Doream ceva ușor pentru stomac și gustos pentru papilele gustative. M-am gândit la muffins, în primul rând deoarece sunt porționate și nu este necesar de tăiat ca pe o tortă. Muffins de ciocolată fac parte mai mult din a doua categorie, având multă ciocolată nu sunt chiar ușoare pentru stomac. În schimb după ce mănânci o bucățică, mai vrei o porție și apoi încă una 🙂

Această rețetă a fost găsită pe Internet și un pic ajustată de mine. Rezultatul este unul delicios.

Cine nu este iubitor de muffins, poate face o negresă, folosind aceeași cantitate de ingrediente, cu aceleași etape de pregătire și timp de coacere, doar că fără a porționa aluatul în forme de muffins, dar utilizarea unei tave de copt.

Pentru un efect maximal, rețeta necesită o cantitate mare de ciocolată. Cine nu este iubitor de deserturi super ciocolătoase sau nu are atâta ciocolată, poate folosi rețeta ajustată (opțiunile sunt în descriere), iar o parte de ciocolată poate fi înlocuită cu nuci.

Ingrediente:

  • 100 ml lapte fierbinte
  • 4 linguri cacao
  • 100 g ciocolată (neagră sau cu lapte, după preferință)
  • 200 g unt
  • 200 g zahăr
  • 3 ouă mari
  • 200 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • aprox. 100 g picături de ciocolată neagră

Ingrediente pentru glazura de ciocolată:

  • 200 g ciocolată neagră
  • 100 g smântână
  • nuci (sau alune) măcinate

Timp pregătire:  30 minute
Timp preparare: 35 minute

Modul de pregătire:

1. Amesteci cacaua cu laptele fierbinte și o lași să se răcească.

 2. Topești untul și ciocolata într-un vas pe bain-marie, amestecând continuu până la omogenizare și obținerea unei creme lucioase.

Dacă nu aveți ciocolată, puteți utiliza doar cacao (din etapa 1, amestecat cu lapte) și atunci nu trebuie de topit nici untul. În acest caz, lăsați untul din timp să stea la temperatura camerei pentru a deveni moale (foarte moale pentru a fi mai ușor de amestecat și omogenizat cu restul ingredientelor) și după aceasta untul se amestecă cu ingredientele conform etapelor descrise mai jos.

3. Luați vasul de pe foc și la compoziția obținută adaugi zahărul, ouăle. Adaugi făina cernută și praful de copt până obții o compoziție omogenă.

Atenție atunci când adăugați ouăle ca untul să nu fie prea fierbinte, în caz contrar ouăle se pot închega. Amestecați continuu pentru a omogeniza mai bine compoziția.

4. La final adaugi amestecul de cacao și picăturile de ciocolată.

Dacă nu aveți picături de ciocolată, puteți utiliza ciocolată (cam 100 g) tăiată bucățele. Sugestia este să tăiați ciocolata anume bucățele (nu foarte mari) și să nu dați ciocolata prin rozătoare, că astfel riscați ca în timpul coacerii ciocolata să se topească și să se omogenizeze cu restul masei. Dar efectul dorit este ca în muffins să fie bucățele de ciocolată care să facă cronț-cronț 🙂 O altă opțiune este de pus bucățele de nuci. Dar deja muffins-urile nu vor mai fi la fel de ciocolătoase.

5. Amesteci totul bine și torni compoziția în forme pentru muffins (dacă formele nu sunt din silicon, atunci tapetate cu unt și făină)

Eu am forme din silicon (le vedeți în poze), care îmi plac mult-mult. Muffins-urile sau brioșele își păstrează forma și se desprind ușor după coacere. În plus sunt colorate și pot fi folosite de multe ori. Compoziția turnată a acoperit un pic mai mult de 2/3 din formă, respectiv aproape până la margine, dar cu o mică rezervă, ca aluatul să aibă loc unde să crească.

Din cantitatea descrisă de ingrediente am obținut 15 muffins.

7. Coci muffins-urile în cuptorul încins la 180 grade timp de 20-25 minute, până trece testul scobitorii. Aluatul trebuie să rămână ușor lichid la mijloc.

1. (glazura) Într-un vas încălzești smântâna, dar atenție ca aceasta să nu înceapă să fiarbă.

Raportul între ciocolată și smântână este 2:1. Adică pentru 200 g de ciocolată am utilizat 100 g de smântână. Această cantitate ajunge să acoperi 15-20 muffins, în dependență de cât de generos este stratul de glazură. O cantitate mai mică de ciocolată (100 g) și respectiv 50 g smântână ar ajunge pentru aproximativ 6-7 muffins.

Glazura desigur că nu este obligatorie, după preferință. Muffins-urile sunt foarte bune și fără acest ”supliment” de ciocolată. Dar dacă totuși doriți un desert super de ciocolătos și cu un contrast de gust, atunci încercați și glazura. De ce contrast de gust – deoarece muffins-urile sunt dulci, iar glazura (din ciocolată neagră) este amăruie. În plus, după ce se răcește, glazura se întărește, iar muffins-urile sunt foarte moi, astfel avem un bonus de ”cronț”.

2. Într-un bol separat topești ciocolata la bain-marie și adaugi smântâna, amestecând continuu până la omogenizarea compoziției.

3. Acoperi muffins-urile cu glazură și presori cu nuci măcinate.

Glazura poate fi pusă cu o lingură sau spatulă de silicon. Nu așteptați să se răcească glazura și să vă grăbiți atunci când acoperiți muffins-urile, deoarece glazura se întărește în câteva minute. Cam în 20-25 minute glazura este destul de tare și greu de întins. Am presurat deasupra și niște alune măcinate. Este mai mult pentru aspect și contrast de culoare, dar desigur alunele sau nucile oferă și un gust suplimentar.

Savurați!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s